eseu

• 1920 este anul celui mai important eveniment din întreaga istorie a romanului românesc, prin apariția unei opere monumentale – Ion, de Liviu Rebreanu. Reprezentant al curentului realist, scriitorul elaborează un roman de construcție, cu acțiune amplă, în manieră realistă. El reconstituie spiritul unei epoci, oferă amănunte despre mentalitățile, tradițiile și situația istorică a Transilvaniei, creează un tablou cuprinzător, o adevărată frescă.
• Tematica romanului Ion este socială, urmărindu-se prezentarea vieții rurale din Ardeal la începutul secolului al XX-lea. Macrotema socială este susținută de o serie de teme subordonate: tema înavuțirii, a iubirii, a familiei, condiția femeii (Ana, Florica ș.a.), condiția intelectualului (Titu Herdelea). Romanul prezintă drama țăranului ardelean, ce trăiește într-o societate pentru care pământul este mai mult decât un mijloc de subzistență, este un criteriu al valorii individuale.
• Titlul romanului este o referire la personajul eponim, în timp ce subtitlurile celor două părți au o structură metaforică, sugerând alegerile pe care le are de făcut Ion: Glasul pământului, respectiv Glasul iubirii.
• Din punct de vedere structural, cele 13 capitole ale romanului urmăresc odiseea protagonistului în lumea nedrept alcătuită, zbaterea disperată de a avansa de la marginea societății rurale spre centrul ei, unde Ion consideră că i-ar fi locul, după calitățile cu care a fost înzestrat. Simetria operei este ilustrată de titlurile capitolelor Începutul și Sfârșitul, care sugerează bucla de timp în care se înscriu acțiunea și destinul personajului principal.
• Unele titluri poartă numele personajelor situate în prim-plan (Vasile, Copilul, George), altele au rol de sinteză pentru acțiunea petrecută în interiorul lor (Nunta, Sărutarea, Ștreangul) sau au un caracter simbolic (Zvârcolirea, Noaptea, Blestemul), marcând deschiderea romanului către parabola vieții și a morții.
• Naratorul este omniscient și obiectiv, deoarece pe parcursul romanului acesta se situează de cealaltă parte a „baricadei” față de care sunt personajele. Evenimentele sunt redate prin alternanța planurilor narative, iar narațiunea este cronologică, relatată la persoana a III-a.
• Pentru a crea impresia de verosimil, timpul şi spaţiul sunt bine precizate: acţiunea se desfăşoară în satul Pripas, din Bistriţa Năsăud, în primul deceniu al secolului al XX-lea.
• În planul principal al romanului predomină conflictele exterioare, motivate de interesele materiale ale personajelor. Astfel, încă din scena horei se observă conflictul principal al operei, dintre Ion și Vasile Baciu; în realizarea temelor apar și conflicte subordonate: Ion-George, Ana-Florica. În planul secundar al romanului (familia Herdelea), există deopotriva un conflict între învățătorul Zaharia Herdelea și preotul Belciug, dar și unul interior, în inima lui Herdelea, între convingerile patriotice și siguranța materială a familiei.
• Utilizând tehnicile realiste de construire a personajelor, Rebreanu intenţionează să ofere în romanul său o imagine monografică a satului ardelenesc, surprinzând tipuri de personaje reprezentative pentru întreaga ierarhie sociala: ţăranii bogaţi (Vasile Baciu, George Bulbuc), ţăranii săraci (Ion, Florica) şi intelectualitatea (Herdelea, Belciug).
• Scena nunții dintre Ion și Ana este prezentată în capitolul Nunta. Ritualul surprinde câteva etape obligatorii: căsătoria civilă, cea religioasă, descrierea alaiului de nuntași. Ana, fiind însărcinată, nu joacă. Atunci Ion dansează cu drușca ei, cu Florica. Ion trăiește nunta de parcă s-ar însura cu aleasa inimii lui și este bulversat când își dă seama că de atunci înainte va trebui să își împartă viața cu Ana.
• Conflictul interior reiese din monologul personajului: „ce-ar fi dac-aș lua pe Florica și-am fugi amândoi în lume?” Semnificativă pentru stilul anticipativ este replica lui Ion, adresată Anei, care își dă în sfârșit seama de ce se întâmplă: „Amu ce te mai bocești? Că doar nu mergi la spânzurătoare.”
• Într-o altă scenă semnificativă, Ion profită de venirea primăverii și iese să-și vadă pământurile (capitolul Sărutarea). Contactul cu acest element primordial îi dezvăluie nefiresc trăirile senzoriale, el receptându-l ca pe o iubită pătimașă. Sărutarea pământului implică și o sugestie anticipatoare, deoarece Ion va ajunge în curând în locurile pe care le-a râvnit atât de mult: „își lipi buzele cu voluptate de pământul ud, și-n sărutarea aceasta grăbită simți un fior rece, amețitor…”.
• Este o scenă în care se împletesc iubirea și moartea (mâinile lui Ion sunt mânjite de noroi, eroul purtând parcă niște mănuși de doliu). Astfel, pământul mult-dorit de protagonist are o simbolistică bivalentă: purtător de energie și de viață, dar și loc de odihnă după moarte.
• Consider că romanul lui Rebreanu prezintă drama țăranului român, ce trăia într-o societate pentru care pământul era mai mult decat un mijloc de subzistență, devenind un criteriu al valorii individuale.
• În concluzie, putem afirma despre opera literară Ion că este un roman realist-obiectiv solid, ce oferă amănunte despre mentalitățile, tradițiile și situația istorică a unei epoci, creând o adevărată frescă socială a satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea.