sistemul reproducator masculin

• Sistemul reproducător masculin este responsabil pentru producerea stocarea, nutriția si transportul celulelor reproducătoare masculine. Celulele reproducătoare se numesc gameti. 
• Sistemul reproducător masculin și feminin prezintă numeroase structuri similare: două organe de reproducere, numite gonade, care produc gameti și hormoni; ducte care primesc și transportă gametii; glande și organe anexe, care secretă lichide ce sunt transportate prin ducte; și un număr de organe și glande auxiliare asociate procesului de reproducere, numite organe genitale externe.
• Testiculele sunt organele masculine de reproducere. Funcția lor este de a produce hormonii și spermatozoizii cu rol în procesele de reproducere masculină. Testiculul este un organ de formă ovalară, aplatizat, ce are aproximativ 5 cm lungime și 2,5 cm lățime.
• Testiculele se găsesc în scrot, o structură sacciformă (în formă de „sac”), cu pereți groși, multistratificați, suspendată sub perineu și anterior de anus. Scrotul este împărțit în două compartimente separate, câte unul pentru fiecare testicul. Limita dintre cele două compartimente este marcată de o proeminență îngroșată, localizată pe suprafața scrotală, cunoscută sub numele de rafeu. În straturile profunde ale pielii scrotului se află un mușchi subțire neted, numit mușchiul DARTOS. Când acesta se contractă, conferă un aspect încrețit suprafeței scrotului.
• Se dezvoltă în timpul vieții fetale în cavitatea abdominală, lângă rinichi. Pana la sfarsitul lunii a șaptea de sarcină, testiculele coboară in scrot, traversând musculatura abdominala; după naștere, în scrot temperatura este cu câteva grade mai scăzută decât in cavitatea abdominală.
• Un cordon de țesut fibros, numit gubernaculum este responsabil de tracționarea testiculelor în scrot. .
• Dacă această coborâre nu arc loc, sc produce criptorhidie, situație care poate necesita intervenție chirurgicală pentru a aduce testiculele în scrot. Criptorhidia poate duce la infertilitate, deoarece tempera- din cavitatea abdominală este prea marc pentru producerea de spermatozoizi.
• Pe măsură ce testiculul traversează peretele abdominal, el este însoțit de site de vase, nervi și de ductul deferent, structura tubulară care pleacă de la nivelul testiculelor. Împreună, aceste structuri formează cordonul spermatic. 
• Canalul ce strabate peritoneul și care leagă compartimentele scrotului de cavitatea peritoneală este numit canalul inghinal. Acesta este un punct de slabă rezistență în peretele abdominal si in peritoneu, și poate fi locul de producere a herniilor inghinale. Herniile sunt protruzii ale oricărei structuri abdominale prin peretele abdominal.
• Fiecare testicul este format din mai multi lobuli,separati intre ei pintr-un tesut conjuctiv.
• Lobulii,la randul lor,sunt constituiti dintr o serie de tubi strans incolaciti(contortiti),numiti tubi semniferi.
• Epiteliul tubilor semniferi este compus din doua tipuri de celule: celule germinale care produc spermatozoizii,celule sustentaculare(de sustinere).
• Intre tubii semniferi exista o serie de celule interstitiale.Celulele interstițiale produc hormonii sexuali masculini, numiți androgeni, inclusiv testosteron. Fiecare testicul este învelii la exterior de o capsula conjunctiva.
• Tubii seminiferi se unesc pentru a forma un plex, numit rete testis (rețeaua testiculară). O scrie de canale eferente, ce își au originea în porțiunea superioara a testiculelor, drenează rete testis, după care intră intr-un tub încolăcit, cunoscut sub numele de epididim.
• Procesul prin care iau naștere spermatozoizii se numește spermatogeneză.
• Spermatogeneza începe la nivelul stratului cel mai extern de celule germinate din tubii seminiferi.
• Celulele primordiale (stem), numite spermatogonii produc, prin diviziuni mitotice, celule care sunt treptat împinse înspre lumenul (interiorul) tubului seminifer. Aceste celule sunt numite spermatocite primare.
• Spermatocitele suferă apoi o diviziune meiotică, un proces în care spematocitele cu 46 de cromozomi per celulă, suferă o diviziune reducțională, pentru a da naștere unor celule cu 23 de cromozomi per celulă.
• Celulele care rezultă din meioză sunt numite SPERMATIDE.

  Spermatidele se maturează și formează spermatozoizii, prezenți în lumenul tubului seminifer.
• Profaza I

  Cromozomii omologi formează o tetradă în cadrul complexului sinaptonemal. Cromatidele cromozomilor omologi se suprapun, formând chiasme. Segmentele de cromatide pot trece de pe o cromatidă pe alta, crescând variabilitatea genetică.

  Metafaza I

  Cromozomii pereche se grupează independent, pe măsură ce se aliniază în placa metafazică (ecuatorială)

  Anafaza I

  Cromozomii pereche se separă și se deplasează spre polii opuși ai celulei. Centromerii cromozomilor duplicați nu se divid.

  Telofaza I și citokineza

  Cromozomii pereche separați sunt distibuiți în mod egal între cele două celule file.
• Interfaza

  Faza intermediară în care nu are loc replicarea ADN

  Profaza II

  Cromozomii se condensează și se deplasează spre centrul celulei

  Metafaza II

  Centromerii se aliniază la placa metafazică (ecuatorială)

  Anafaza II

  Centromerii se clivează, cromozomii rezultați se deplasează spre polii opuși

  Telofaza II si citokineza

  Se formează patru celule fiice haploide, fiecare cu exact jumătate din numărul de cromozomi (23) față de celula mamă
• Rolul testiculelor este de a produce spermatozoizi. Fiecare spermatozoid are mai multe regiuni: cap, gât, piesa intermediară și coada.
• Capul spermatozoidului este ovoid, aplatizat, condensat, cu un nucleu ce conține 23 de cromozomi. Extremitatea cefalică a capului spermatozoidului prezintă o zonă numita acrozom, sau cap acrozomial, care conține enzime cu rol în fertilizare.
• Gâtul spermatozoidului este foarte scurt, iar piesa intermediară conține microtubuli înconjurați de un strat intern de filamente groase și un strat extern ce conține mitocondrii. În mitocondrii se produce ATP-ul necesar pentru mișcările cozii spermatozoidului. 
• Coada spermatozoidului conține filamente groase, înconjurate de un înveliș membranos (membrana celulară). Ea acționează ca un flagel, ce se mișcă și împinge astfel spermatozoidul înainte).
• Celulele sustentaculare (de susținere) funcționează ca o barieră între vasele de sânge și tubii seminiferi, protejând spermatozoizii în curs de dezvoltare de sistemul imunitar
• Celulele interstițiale produc hormoni sexuali masculini, inclusiv testosteron, asigurând în testicul o concentrație mare de testosteron, necesară pentru producerea spermatozoizilor.
• O serie de ducte și organe anexe contribuie la îndeplinirea funcțiilor fiziologice ale testiculelor, prin evacuarea spermatozoizilor din organism și prin activarea lor.
• Pentru a ajunge în mediul extern, spermatozoizii maturi trec printr-un sistem de ducte cu mai multe subdiviziuni. Prima subdiviziune a sistemului este epididimul.
• Spermatozoizii maturi dar imobili ajung în epididim din canalele eferente care provin din rețeaua testiculară. Epididimul se află de-a lungul marginii posterioare a testiculelor și constă dintr-un tub alungit, răsucit și încolăcit.
• Celulele care căptușesc epididimul ajustează compoziția lichidului spermatic prin adăugarea de secreții. pH-ul lichidului este acid, datorită produșilor de degradare ai spermei stocate. Epididimul este și locul unde sunt resorbiți spermatozoizii deteriorați și reziduurile. De asemenea, este locul în care spermatozoizii devin mobili, proces care durează aproximativ două săptămâni.
• După ce părăsesc epididimul, spermatozoizii intră în canalul următor, ductul deferent, numit și vas deferens. Ductul deferent este o extensie tubulară a epididimului, ce traversează canalul inghinal înspre cavitatea abdominală. în cavitatea abdominală, ductul deferent trece lateral de vezica urinară, spre marginea postero-superioară a glandei prostatice.
• Chiar înainte de a ajunge la glanda prostatică, ductul deferent se lărgește într-o porțiune denumită ampulă. Funcția ductului deferent este de a propulsa și conduce lichidul seminal de la epididimul fiecărui testicul. La nivelul ampulei, cele două ducte deferente se unesc cu ductele care vin de la veziculele seminale. Prin unirea lor se formează ductele ejaculatoare. Aceste ducte, relativ scurte, traversează prostata și își varsă conținutul în uretră.
• Uretra se întinde de la vezica urinară la vârful penisului. Ea este împărțită în trei porțiuni: porțiunea prostatică, membranoasă și peniană. 
• Uretra prostatică trece prin mijlocul prostatei, primind secrețiile acesteia. Uretra membranoasă este un segment scurt ce străbate planșeul muscular al cavității pelviene. Uretra peniană se extinde prin penis la orificiul uretral extern din vârful penisului și primește secrețiile glandelelor bulbouretrale.
• Există mai multe organe anexe care secretă fluide necesare formării spermei, sau servesc drept organe pentru transportul acesteia în timpul copulației. Un astfel de organ este vezicula seminală.
•  Vezicula seminală este un organ pereche, alcătuit din structuri sacciforme, drenate de niște ducte care fuzionează cu ductul deferent. Vezicula seminală secretă și hormoni, cunoscuți sub numele de prostaglandine, și adaugă fluide nutritive (în special fructoză) pentru a asigura substanțe nutritive spermatozoizilor în timpul procesului de ejaculare.
• Lichidul produs este alcalin pentru a neutraliza aciditatea ce se dezvoltă în epididim, iar lichidul produs de vezicula seminală reprezintă aproximativ 60% din volumul total al lichidului seminal ce intră în compoziția spermei.
• Un al organ auxiliar important este GLANDA PROSTATICA (prostata). Aceasta este o glandă unică, ce secretă lin lichid ușor alcalin, ce contribuie Ia mobilitatea spermatozoizilor prin neutralizarea acidității naturale din vagin. 
• Prostata conține fibre musculare netede cu rol de suport, și înconjoară uretra. Creșterea ei în dimensiuni la vârstnici poate îngreuna urinarea. Secreția prostatei constituie aproximativ 30% din volumul lichidul seminal.