Controlul efectuat prin alte organisme specializate de control ale statului este tot un control de esență administrativă, dar care își limitează activitatea la domenii strict determinate ale vieții economice și sociale, cum sunt: asigurarea calității produselor și serviciilor, respectarea politicii guvernamentale și a prevederilor legale în domeniul prețurilor și tarifelor, corecta utilizare a instalațiilor cu grad ridicat de pericol, activitatea comercială, protecția concurenței, respectarea standardelor românești și internaționale, sistematizare și construcții, protecția mediului etc.