Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, in general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria şi Polonia
Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504)
A reuşit să restabilească autoritatea domnească, slăbită după moartealuiAlexandru cel Bun (1400-1432)
S-a sprijinit pe micaboierime şi țărănimea liberă (răzeşii), din rândul cărora a înălţat la rang boieresc pe cei care se remarcau în lupte
Pe plan extern, în funcţie de contextul politic, s-a apropiat fie de Regatul Maghiar, fie de Polonia
A fost un bun diplomat şi a reuşit să evite o dependență reală față de cele două regate vecine
În raport cu Imperiul Otoman, Ştefan cel Mare urmărea încheierea de alianţeantiotomane cu principii creştini ai Europei
Spre finalul domniei, statutul politico-juridic al Moldovei este de stat autonom în raport cu Poarta şi fără nicio dependență vasalică faţă de Polonia
Bătălia de la Baia (1467)
Bătălia de la Vaslui (1475)
Bătălia de la Codrii Cosminului (1497)
Tratatul de la Overchelauți (1459)
Scrisoarea adresată de Ştefan cel Mare principilor europeni (25 ianuarie 1475)
Ajutorul cerut de Ştefan
azil politic
ajutor militar
libertade de o comert
Tratatul de la Hârlău (1499)
Regatul Franței i-a încheiat tratate de alianţă cu Imperiul Otoman
Regatul Ungariei a fost învins la Mohács, devenind, din 1541, Paşalâcul Buda
Mircea cel Bătrân
Domn al Țării Românești (1386-1418). Domn autoritar, din familia Basarabilor, continuă pe plan intern consolidarea instituțiilor statului, iar în 1388, la moartea lui Ivanco, alipește Dobrogea Țării Românești
Prezența otomană la Dunăre
Îl determină pe Mircea să orienteze politica externă spre puterile vecine, întreținând relații diplomatice atât cu Regatul Ungariei, cât și cu cel al Poloniei
Vlad Țepeș
Domn al Țării Românești (1456-1462). Tendința domnitorilor din secolul al XV-lea este cea a consolidării autorității centrale
Domn autoritar, Vlad Țepeș folosea, între altele, teapa, ca unul dintre cele mai dure mijloace, să-și menținăautoritatea
Bătălia de la Rovine (1394?)
Urmare a politicii externe active a lui Mircea cel Bătrân, caracterizată prin acțiuni diplomatice, cât și prin acțiuni conflictuale, Imperiul Otoman organizează o campanie militară de pedepsire la nordul Dunării
Prima bătălie a fost câștigată la Rovine, la 10 octombrie 1394, de către oastea românească
O a doua bătălie, în mai 1395, va aduce înfrângerea oștilor aliate române și maghiare de către sultanul Baiazid, în ciuda alianței încheiate de Mircea cel Bătrân cu regele maghiar Sigismund de Luxemburg, la Brașov, în martie 1395
După bătălia de la Rovine, sultanul Baiazid inaugurează politica de atragere a Țării Românești în orbita Imperiului Otoman prin sprijinirea unui pretendent la tronul Țării Românești, Vlad, care acceptase să plătească tribut Porții Otomane
Cruciada de la Nicopole (1396)
După bătălia de la Câmpia Mierlei, din 1389, otomanii au cucerit cea mai mare parte a Balcanilor, amenințând prin politica lor expansionistă statele europene
În 1394, papa Bonifaciu al IX-lea a proclamat organizarea unor noi cruciade împotriva turcilor
La cruciadă a participat și domnul Țării Românești, Mircea cel Bătrân
Principala bătălie a fost asediul cetății Nicopole în 1996
Mircea cel Bătrân a cerut regelui Sigismund să conducă atacul de deschidere a bătăliei, cu cavaleria ușoară, fapt ce a stârnit protestele cavalerilor occidentali
Astfel, primul atac a fost efectuat de cavaleria grea a principilor francezi și englezi, care nu a putut să aibă un impact major din cauza fortificațiilor otomane (țepușe)
Din cauza acestui fapt, victoria va fi în cele din urmă de partea otomanilor
Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani
Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun - regele Ungariei și sprijinul împotriva altor inamici
Mircea cel Bătrân va renunța la acest tratat câțiva ani mai târziu, prevederile lui nefiind puse în practică
Tratatul de la Brașov (1395)
Tratatul este semnat între Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg, la 7 martie 1395, la Brașov și prevede ajutor reciproc anti-otoman; este primul tratat din sud-estul Europei îndreptat împotriva Imperiului Otoman
În virtutea acestui tratat de alianță, Mircea cel Bătrân va susține cruciada de la Nicopole, desfășurată în 1396
Tratatul de la Lublau (1412)
În 1410, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, devine și împărat al Germaniei, astfel că puterea acestuia crește, devenind o amenințare pentru Polonia
În aceste condiții, regele Poloniei încheie cu Sigismund de Luxemburg Tratatul de la Lublau, care conținea și prevederi privind sprijinirea Moldovei și alungarea turcilor, deși acesta nu ar fi participat la acțiunile anti-otomane
Conform relațiilor de suzeranitate specifice Evului Mediu, îl sprijină pe Sigismund de Luxemburg