REPRODUCEREA LA MAGNOLIATE

• Angiosperme


  • Cele mai evoluate plante
  • Cele mai bine adaptate mediului în care trăiesc
  • Însumează aproximativ 250000 de specii
  • Cele mai tinere plante ce au apărut doar la sfârşitul Jurasicului
• Caracterele de superioritate ale angiospermelor

  • Sub aspectul reproducerii faţă de gimnosperme
• Flori

  1. Sporofile

  2. Frunze protectoare ce reprezintă învelişurile florale – periantul
• Macrosporofile


  Concresc formând un organ nou, închis – ovarul – ce protejează ovulele
• După fecundaţie

  Ovarul se tranformă în fruct care va proteja seminţele provenite din ovul
• 
  

  • Lipsesc arhegoanele
  • Gameţii bărbăteşti nu sunt niciodată ciliaţi
• Fecundaţia la angiosperme

  Este tot o sifonogamie, dar e dublă, adică ambii gameţi bărbăteşti pătrunşi în ovul vor participa la fecundaţie, rezultând zigotul propriu-zis 2n şi un alt zigot accesoriu 3n, ce va forma endospermul secundar, caracteristic angiospermelor
• Gametofitul


  • Reducerea la maxim, în sensul că, în gametofitul bărbătesc lipsesc celulele protaliene, iar la celula femeiască întâlnim doar sacul embrionar cu câteva celule, care nici la aceste plante nu părăsesc sporofitul
• Sporofitul

  • Bine dezvoltat
  • Organizare superioară, el posedând trahee şi celule anexe, elemente ce lipsesc la gimnosperme
  • Prin reducerea la maxim a gametofitului apare impresia că sporofitul se înmulţeşte sexuat
  • Elementele florii aparţin la sporofit şi doar mai târziu apar gametofiţii prin germinaţia micro- şi macrosporilor
• Componentele florii la angiosperme au diferenţieri şi specializări profunde ce reprezintă adaptări pentru

  asigurarea reproducerii în cele mai variate condiţii de mediu. Având o existenţă scurtă, floarea e mai puţin supusă

  influenţei mediului, deci prezintă o stabilitate relativ mare, atât în ceea ce priveşte numărul, cât şi forma elementelor sale,

  ceea ce face ca floarea să fie considerată un criteriu de bază în taxonomia angiospermelor.
• Floare tipică, complet dezvoltată

  • Peduncul floral - formaţiune cilindrică cu care floarea se fixează pe tulpină
  • Receptacul - extremitatea distală, puţin dilatată a pedunculului pe care se prind in sens acropetal 4, 5 frunze modificate, in ordine: sepale, petale, stamine si carpele
• Învelişurile florale (periantul)

  Sepale ce alcătuiesc caliciul (K), respectiv totalitatea petalelor ce formează corola (C)
• Organele de reproducere

  Stamine ce alcătuiesc androceul (A), respectiv prin totalitatea carpelelor ce alcătuiesc gineceul (pistilul) notat G
• În afara acestor elemente florale, în componenţa unor flori se mai pot întalni şi alte formaţiuni printre care glandele nectarifere. Ele pot fi aşezate pe receptacul printre elementele florii sau în nişte pinteni speciali.
• Floare completă


  Floare care are în componenţa sa toate elementele
• Floare incompletă

  Floare lipsită de unul sau mai multe verticile
• Lipsa învelişurilor florale ce au doar rol protector, nu afectează reproducerea, dar lipsa staminelor şi carpelelor o influenţează.
• Uneori, lipsa organelor de reproducere dau un caracter ornamental mai atractiv florilor, ca la florile numite pline sau bătute (garoafa, trandafirul).
• Flori hermafrodite sau bisexuate


  Flori ce posedă stamine şi carpele
• Flori unisexuate


  Flori ce nu au unul din organele sexuale
• Plante cu flori unisexuate

  monoice (porumbul, nucul,mesteacănul, fagul etc)

  dioice – (cânepa, hameiul, urzica, salcia, plopul, curmalul). trioice – (unele cariofilacee: Silene sau Saponaria).

  poligame – (pepenele galben, stirigoaia, castanul sălbatic, frasinul, arţarul etc).
• Plantele monoice au flori unisexuate ce poartă pe aceeaşi indivizi florile bărbăteşti şi femeieşti (porumbul, nucul, mesteacănul, fagul etc)
• Plantele dioice au flori unisexuate la care cele două tipuri de flori sunt dispuse pe indivizi separaţi, aşa încât unul poartă doar flori bărbăteşti, altul flori femeieşti (cânepa, hameiul, urzica, salcia, plopul, curmalul)
• Plantele trioice prezintă 3 tipuri de flori pe 3 tipuri de indivizi: unii au doar flori bărbăteşti, alţii flori femeieşti, alţii doar flori hermafrodite (unele cariofilacee: Silene sau Saponaria)
• Plantele poligame poartă pe acelaşi individ atât flori unisexuate, cât şi flori hermafrodite (pepenele galben, stirigoaia, castanul sălbatic, frasinul, arţarul etc)
• Dintre toate, cele mai multe angiosperme 80% au flori hermafrodite
• Simetria florii

  • Radiară (actinomorfe)
  • Bilaterală (Dicentra spectabilis)
  • Monosimetrică (zigomorfe: Viola, Taraxacum, Pisum)
  • Asimetrice (foarte rare: Cana indica, Valeriana officinalis)
• De regulă, simetria ia în considerare învelişurile florii (caliciul, corola) unde e mai evidentă, dar se poate referi şi

  la androceu, gineceu.
• Flori spirociclice


  Florile la care elementele lor constitutive sunt aşezate pe axul florii după o linie spirală. E modul de aşezare ce denotă primitivitate, caracteristică familiilor înrudite cu gimnospermele (Magnoliaceae, unele Ranunculaceae).
• Flori ciclice


  Florile la care toate componentele sunt aşezate pe mai multe cercuri, cicluri sau verticile, dispoziţie ce demonstrează superioritate pe scara evolutivă. Se întâlneşte la majoritatea angiospermelor.
• Flori tetraciclice


  Când fiecare din cele 4 categorii de elemente se află pe câte un ciclu.
• Flori pentaciclice

  Când staminele sunt dispuse pe 2 cicluri, numărul total al ciclurilor e 5 (poaceele, oxalidaceele etc).
• Flori triciclice


  Mai rar florile pot fi: triciclice (arţar).
• Flori diciclice


  Mai rar florile pot fi: diciclice (cânepă, stejar, carpen).
• Flori monociclice


  Mai rar florile pot fi: monociclice, formate fie din stamine, fie doar din carpele (salcia, frasinul etc).
• Flori hemiciclice


  Florile la care învelişurile florale sunt dispuse ciclic, iar elementele de reproducere sunt dispuse în spirală (Caltha, Trolius).
• Când numărul de elemente florale e acelaşi, florile se numesc izomere (Tulipa), iar când numărul e variat, florile

  se numesc heteromere.
• La florile cu dispoziţia elementelor florale pe cicluri diferite, numărul elementelor din care e alcătuit un ciclupoate varia. Când sunt 2, florile se numesc dimere, 3 – trimere, 4 – tetramere, 5 – pentamere, mai multe – polimere.
• Elementele florii pot fi libere sau concrescute în cadrul acestor verticile (coeziune) sau pot fi concrescute douăverticile vecine (adnaţie).
• Axa florală este un microblast cu internodii foarte scurte, cu creştere limitată, ce poartă elementele florale.

  Extremitatea sa, variabilă ca formă, se numeşte receptacul, iar internodiul de sub el, peduncul floral.

  Receptaculul floral poate prezenţa forme variate: cilindrică, conică, sferică, de disc etc. Când are formă de cupă se

  numeşte hipanţiu (Rosa canina).