FECUNDATIE/POLENIZARE/DISEMINARE

• POLENIZAREA

  Fenomenul ce precede fecundaţia şi constă în transportul polenului din anterele staminei pe stigmatul pistilului

  se numeşte polenizare. Realizarea acestui proces depinde de deschiderea florilor, de structura şi maturaţia organelor

  sexuale, de agenţii şi mijloacele de transport. Tinând seama de aceste aspecte, polenizarea poate fi: directă şi indirectă.
• Polenizarea directă (autopolenizare)


  Polenizarea se realizează cu propriul polen și are loc în florile hermafrodite
• Polenizarea directă

  1. Transportul polenului de la antere pe stigmatul aceleiaşi flori (autogamie)

  2. Transportul polenului de la antere pe stigmatul altei flori de pe acelaşi individ (geitenogamie)
• Plante cu autopolenizare

  • Anterele și gineceul se maturează în același timp (flori hermafrodite homogame)
  • Anterele și gineceul nu se maturează simultan (flori dicogame)
• Autopolenizarea este un fenomen relativ puțin răspândit la plante
• Autopolenizarea


  Duce la degenerescență și sterilitate (conform lui Darwin)
• Explicația pentru efectele negative ale autopolenizării este că gameții provin de la aceiași părinți, având aceeași încărcătură ereditară</b>
• Efectele negative ale autopolenizării la plantele de cultură se remediază prin polenizare încrucișată artificială
• Există unele plante care fructifică în mod normal ca urmare a adaptărilor lor
• Graminee spontane, unele soiuri de mazăre, lupin etc

  • Autopolenizarea florilor se face înainte de deschiderea lor
• Plante cu flori cleistogame


  Flori care nu se deschid nici la maturitate și se polenizează doar cu polen propriu (Arachis hypogea, Viola, Lamium, Oxalis, Polygala etc)
• Berberis vulgaris și Mahonia aquifolium


  • În structura florilor, staminele prezintă la bază un țesut senzitiv (pulvinule) care atins de trompa unei insecte polenizatoare, determină îndoirea bruscă a filamentelor staminale, astfel încât anterele ating stigmatul realizând polenizarea
• Centaurea cyanus (albăstrița)


  • La baza stigmatului se află un smoc de perișori colectori. Când stilul crește prin mijlocul tubului format din cele 5 antere unite, colectează polen pe care îl vor atinge cei 2 lobi ai stigmatului ce se îndoaie în jos
• Plante cu polenizare directă


  Pot apărea atunci când ajung în condiții de vegetație nefavorabile, pustiuri, insule, deci ea apare ca o adaptare la mediu și favorizează conservarea speciei
• Polenizarea indirectă (încrucişată)


  Transportul polenului de pe anterele unei plante, pe stigmatul florii unui alt individ
• Plante xenogame sau alogame


  • Cele mai multe specii de plante
• Plante dioice


  Polenizarea indirectă este obligatorie
• Plante unisexuate, monoice și cu flori hermafrodite


  Polenizarea indirectă este foarte frecventă
• Flori dicogame


  • Proterandre - staminele ajung la maturitate înaintea pistilului
  • Proterogine - gineceul ajunge la maturitate înaintea staminelor
• Proterandria e mai frecventă decât proteroginia
• Flori proterandre


  1. Își golesc conținutul staminelor înainte ca stigmatul să ajungă la maturitate

  2. Pot fecunda doar florile mai bătrâne decât ele, a căror gineceu s-a maturizat dinainte
• Plante cu flori proterandre

  • Fabaceae
  • Asteraceae
  • Solanaceae
• Flori proterogine


  Florile care îşi maturează gineceul mai devreme ca androceul, aşa încât stigmatele sunt ofilite la deschiderea anterelor staminelor proprii, şi ca urmare, polenizarea se face doar cu polen de la florile mai bătrâne ca ele
• Flori proterogine

  • Plantaginaceae
  • Juncaceae
  • Caprifoliaceae
• Plantele se comportă ca plante dioice, deşi au flori hermafrodite
• Faţă de polenizarea directă

  Polenizarea indirectă este mai favorabilă plantei
• Fecundarea se realizează între gameţi cu însuşiri ereditare diferite, provenind de la plante ce au trăit în condiţii de mediu diferite
• Urmaşii, însumând aceste caractere pot avea calităţi noi
• Tipuri de polenizare indirectă

  • Anemofile
  • Zoofile
  • Hidrofile
• Plante anemofile


  Plante la care polenizarea se face cu ajutorul vântului
• Aproximativ 10% din angiospermele actuale au o polenizare anemofilă
• Plante anemofile


  • Specii lemnoase din genurile Populus, Betula, Juglans, Ulmus
  • Plante ierboase: Urtica, Humulus, multe graminee, ciperaceae
• Caractere adaptative ale plantelor anemofile

  • Flori mici, fără culori vii, cu periantul simplu sau redus, fără glande nectarifere
  • Flori bărbătești aşezate în inflorescențe de tipul amenților, cu axa elastică și care scutură polenul ușor
  • Stamine cu filamente lungi, ce ridică deasupra stigmatului anterele oscilante
  • Stigmat lung, cu suprafață mare, filiform sau ramificat, plumos sau pufos, adesea lipicios
  • Grăuncioare de polen mici și ușoare, putând fi transportate la distanțe de 20-60 km, uneori chiar la 400 km
  • Plante anemofile produc cantități enorme de polen
• Un ament de alun produce aproximativ 40 milioane grăuncioare de polen iar o inflorescență bărbătească de porumb, cca. 50 milioane
• În pădurile de conifere, cantitățile mari de polen luate de vânt formează nori galbeni, asemănători celor de sulf, iar căderea lor pe pământ e numită "ploaie de pucioasă"
• Plante zoofile


  Plante polenizate cu ajutorul animalelor: insecte, păsări, melci, lilieci
• Plante entomofile


  Plante polenizate cu ajutorul insectelor. Sunt numeroase în lumea angiospermelor
• Polenizare de către insecte


  Insectele în căutarea nectarului, în mod involuntar realizează şi transportul polenului
• Plante entomofile


  • Dimensiuni mari
  • Când sunt mici se grupează în număr mare, în inflorescenţe uşor vizibile de la distanţă, alcătuind "florile biologice" (Asteraceae, Apiaceae)
  • Petalele lor sunt colorate
• Perigon


  Când învelișul floral e simplu, perigonul este petaloid