eseu

• „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare” în 1877. Opera este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acţiune implicând fabulosul, supranaturalul, care înfăţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou, având astfel un caracter de Bildungsroman.
• Titlul basmului enunţă atât specia literară, povestea, cât şi numele protagonistului purtat de-a lungul propriei formări. Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaşte trei ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur şi neiniţiat, dar curajos şi preocupat de a-şi ajuta propria familie, Harap-Alb, ucenic al Spânului, parcurgând drumul inițierii, Împăratul, iniţiatul capabil de a conduce împărăţia unchiului său şi de a-şi întemeia o familie cu aleasa inimii sale.
• Cea mai mare parte a basmului este dedicată celei de-a doua ipostaze. El este numit de către formatorul său, antagonistul, printr-o sintagmă oximoronică, „Harap-Alb"; substantivul comun harap desemnează o persoană cu pielea şi părul de culoare neagră şi se află în contradicție cu epitetul cromatic alb. Fiul craiului devine astfel sluga atipică a Spânului.
• Tema basmului are sursă folclorică, prezentând confruntarea binelui cu răul. Pe parcursul acestei confruntări, soldate cu victoria binelui, ca în majoritatea basmelor, eroul central îşi formează personalitatea, ceea ce conferă substanță epică scrierii conferindu-i caracterul de bildungsroman, trădând descendenţa cultă.
• Motivele prezente în basm sunt de factură populară (împăratul fără urmaş, superioritatea mezinului, călătoria, probele, demascarea impostorului, pedeapsa, căsătoria). În afară de temă şi motive, care îşi au originea în folclor, alte elemente cu aceeaşi sursă sunt: prezenţa ajutoarelor (calul, Sfânta Duminică, cei cinci prieteni) şi a donatorilor (crălasa fumicilor, crăiasa albinelor, turturica), apariția obiectelor magica (apă vie, apă moartă, jăraticul, smicelele), prezenţa cifrel trel, simbol al perfecțiunii (trei fii, trei fete, trei apariți ale antieroului, trei probe iniţiate de acesta).
• Acţiunea este relatată la persoana a III-a, de către un narator a cărui perspectivă narativă obiectivă este completată de multiple comentarii subiective. Aceste completări umoristice, ironice, lămuritoare sunt specifice stilului autorului Ion Creangă. Discursul narativ îmbină original cele trei moduri de expunere.
• Narațiunea are cea mai mare pondere în ţesătura epică, redând prin frecvența verbului, înaintarea acţiunii. Aceasta este completată de dialog, care are, la Creangă, dublu rol, ca în operele dramatice: dezvoltarea acţiunii şi individualizarea personajelor prin detalii specifice, care le caracterizează. Descrierea se bazează în special pe portretizare; personajele sunt conturate în aşa fel încât să formeze ample reprezentări în mintea cititorului. Fata împăratului Roş şi cei cinci prieteni, care i se alătură protagonistului, sunt descrişi cu amănunte semnificative.
• Un episod ilustrativ pentru tema basmului este cel al coborârii fiului de crai în fântană. Aceasta echivalează cu o nouă naştere a eroului, sub un alt nume, Harap-Alb, şi cu o altă misiune, sluga răufăcătorului, pecetluită de un jurământ: [...] jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultare întru toate [...]; şi atâta vreme ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie."
• Spânul preia astfel identitatea feciorului de crai şi ajunge, împreună cu sluga sa credincioasă, la curtea împăratului. Orgoliul nemăsurat al Spânului îl determină pe acesta să-i propună lui Harap-Alb un set de trei probe iniţiatice: aducerea sălăţilor" din Grădina Ursului, a aducerea nestematelor, care decorau pielea unui cerb fermecat şi peţirea, în numele stăpânului, a fetei împăratului Roş. Primele două probe sunt trecute cu ajutorul sfaturilor și obiectelor magice oferite de Sfânta Duminică.
• Un alt episod relevant este finalul basmului unde are loc pedepsirea răufăcatorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a parcurs toate etapele initierii, a devenit îndurator și tolerant, a învațat prudența, răbdarea și valoarea ajutorului, a învățat să evite capcanele.
• Desi este o încercare dificilă, își duce promisiunea făcută Spânului și îl conduce la fata împăratului Roș. Spânul pune la cale planuri de răzbunare și „icnește in sine”, însă când este deconspirat, capul lui Harap-Alb este retezat. Cu toate acestea, este aruncat de calul eroului din înălțimile cerului și moare. Harap-Alb reînvie prin intermediul apei vie și apei moarte oferite de fata împăratului Roș și este pregătit să conduca împărăția.
• Incipitul basmului este o formulă iniţială: „Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori.". Aceasta are drept corespondent în basmul popular începutul „A fost odată ca niciodată" şi are rolul de a introduce cititorul în lumea miraculoasă, în care totul este posibil. Incipitul este în legătură strânsă cu finalul, construit tot ca o formulă specifică redată în manieră cultă: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ține încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.".
• Formula de încheiere a basmului face trecerea de la universul ficţional imaginat de autor la realitatea cotidiană a fiecărui cititor. Pe lângă valoarea ei hiperbolică (veselia finalului fericit nu se sfârşeşte niciodată), aceasta are puternice accente sociale; dacă lumea basmului e dominată de veselie perpetuă, lumea reală are determinări legate de condiția socială a fiecăruia. Formulele mediane dau continuitate acţiunii, menţinând starea de atenţie şi curiozitatea lectorului: [...] ca cuvântul din poveste înainte mult mai este" sau Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă.".
• Îmbinarea planurilor real şi fabulos este evidentă chiar din incipit. Timpul este vag, nedeterminat, un trecut îndepărtat în care se petrec evenimente ridicate la rangul de simbol. Reperele spaţiale sunt la fel de vagi: Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Cele două ţinuturi îndepărtate marchează un întreg univers, pe care protagonistul este nevoit să-l ia în stăpânire, trecând de la teritoriul ocrotitor, familiar către un spaţiu al probării propriilor veleităţi de lider.
• În concluzie „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularităţi umanizarea fantasticului , individualizarea personajelor , umorul şi oralitatea.